Alege-ti stapanii cu grija!

A apărut un nou spot pe antena 3 care se numeşte „Alege-ţi stăpânii cu grijă”. Un clip care cică ar trebui să trezească interesul naţiunii pentru vot. Dar eu stau şi îmi pun o întrebare: Nu cumva s-a dorit fix contrariul? Adică nu ştiu câţi aţi observat dar mesajul are un impact destul de puternic. Stăpânii! Cum adică stăpânii? Nu mai suntem în vremuri feudale. Aici totul este o colaborare, o împărţire a sarcinilor. Ne alegem reprezentanţi şi în niciun caz stăpâni. Teoretic, orice funcţie ai ocupa într-un stat, ar trebui să respecţi exact acelaşi reguli ca toţi membrii acelui stat. Termenul de stăpân aduce cu sine o conotaţie de inegalitate care îl plasează automat pe unul mai sus decât ceilalţi.

Şi acum să o luam şi pe partea cealaltă. Eu când aud Alege-ţi cu grijă stăpânii simt cum mă zbârlesc aşa şi normal, ca orice alt român frustrat îmi vine să spun: Ia mai duceţi-vă undeva de profitori nesimţiţi, îmbogăţiţi peste noapte, mafioţii naibii ce sunteţi, care ne furaţi în fiecare zi şi ne faceţi ţara de … Îmi bag picioarele în voi şi în votul vostru nenorocit…

Şi am senzaţia că exact asta se urmăreşte. Cum se face că un slogan care ar trebui să ridice prezenţa la vot creeaza tocmai astfel de reacţii? Şi sunt sigură că nu sunt singura care a avut o senzaţie de respingere a clipului. Pentru cei care nu l-au prins la tv..iata minunea aci:

manipulare dom’le..manipulare!

9 Responses to Alege-ti stapanii cu grija!

  1. fanitza spune:

    am înţeles că a fost interzis de câtre cna. 😀

  2. arinarulz spune:

    dap..se pare ca da…nu sunt de acord cu asta, insa e clar ca nu sunt singura care este de parere ca nu asa se trimit oamenii la vot

  3. fanitza spune:

    în ceea ce mă priveşte, susţin acţiunea noilor golani „împotriva clasei politice”. 😀

  4. Victor spune:

    Intr-adevar. Nu esti singura. O sa trimit niste linkuri spre articolul tau.

  5. gadjodillo spune:

    hehehe… se ascute lupta de clasa, dupa cum vaz io aici…

  6. florin spune:

    mi-a placut clipul. si, arina, nu am habar cine si cu ce scop l-a lansat dar e evidenta ironia . culoarea rosie… cumunisti… furnicute-miorite… indemnul de la final „alege-ti stapanii” seamana cu o concretizare inspirata a ironiei.
    acum… nici macar din prisma psihologiei inverse nu cred ca asta ar aduce oameni la vot, ci din contra. insa daca clipul nu asta si-a propus atunci pot spune ca e unul reusit. mi-e greu sa cred ca cineva care ar vrea sa incurajeze „spiritul civic de a merge la vot” ar face o astfel de gafa

  7. […] este o dejectie asta este clar din punctul meu de vedere si nu numai al meu. Mi-am dat si eu cu parerea pe unele bloguri referitor la clip. Insa usurinta cu care unii acuza […]

  8. ionborgo spune:

    Daca suntem atenti,melodia cantata in acest clip,sugereaza cantece de vitejie ale Armatei Rosii,Sovietice in cel de-al II-le Razboi Mondial.Deci sa intelegem ca stapanii pe care-i vom alege trebuie sa fie,musai,din fosta Uniune Sovietica:)

  9. Geronimo spune:

    Nu prea am inteles ce ai vrut sa spui in aceasta postare… Cumva ca e bine ca romanii sa mearga la vot? Ca e bine sa ii puna pe niste unii la fraiele tarii? Din punctul meu de vedere nu numai ca nici macar un singur cetatean nu ar trebui sa puna votul in urna, dar politicienii (oricare ar fi ei) ar trebui sa stea incuiati in case, baricadati la subsol, de teama de-a iesi pe strada. Nu exista destule pietre sa aruncam in ei.
    Manipulare, dom’le… Manipulare. Dar ei chiar sunt stapani si noi chiar nu ar trebui sa ii votam. Poate, doar, sa ii lapidam.

Lasă un comentariu