Ding-Dong…ora 9 a sosit..omul negru n-a venit

De ce “la timp”? De ce tot timpul trebuie sa faci ceva la timp….De ce vine tot timpul vorba despre timp? De ce depind atat de mult de minut? De o conventie umana. Si ce daca zilele si noptile se succed clar, precis si noi doar le masuram? Ele nu fac diferenta dintre secunde, dintre minute. Si totusi trenul pleaca la noua fix. am fost prea chitibusari, prea pretentiosi in elaborarea ceasului. Trebuia sa-i facem noi subdiviziuni bizare. Am inlocuit clipa cu secunda. Eroare de calcul! Urasc timpul. Doar din cauza lui astept, din cauza lui ma grabesc, alerg si imi fac griji, din cauza lui gresesc din timp in timp, din cauza lui pierd vremea. Pana si ea s-a saturat sa ma astepte.

Gata! a venit timpul sa nu va mai bat la cap cu teme cliseice. Nu avem timp pentru asa ceva….

p.s din seria frustrari latente defulate in momente cel putin ciudate…

Interesant

interesant” – definitie actuala – cuvant folosit pentru a exprima ceva ce nu intelegi exact, ceva care nu te-a impresionat dar care totusi e considerat de unii o opera de arta( si spui si tu “interesaaaant” ca sa nu pari mai prost), termen folosit pentru a nu lasa o liniste stanjenitoare dupa intrebarea: si…cum ti s-a parut?, conceptul de interesant intervine atunci cand ceva te lasa atat de rece incat nici macar nu simti nevoia de a-l cataloga in bun sau rau, urat sau frumos…., pur si simplu indiferent, care nu-ti spune nimic….

La ce bun?

De ce un deget mic? si tocmai la picior? De ce ai avea nevoie de un deget mic…. e prea mic…e atat de mic ca de cele mai multe ori nici macar nu este in stare sa-si creasca singur o unghie klumea. Si unde mai pui ca e si alintat…si mofturos. nu dom’le ca nici pantoful ala nu-i bun…si nici macar tenisul urat din panza pe care ai dat gramada de bani… nu! el trebuie sa protesteze… e un fel de che guevara al piciorului… se umfla, se inroseste si doare ca naiba….din cauza lui incaltarile au inceput sa aiba si categoria “comod”. e si individualist… vrea sa paraseasca piciorul si cu asta basta…. si mai apuca din cand in cand cate un prag….cate un sacun … o masa…. si doare…doare din nou…. topai intr-un picior si il tii in pumnul tau…sa se calmeze….oftezi… si ajungi sa te intrebi…. La ce bun?

Regulament de ordine interioara

nu ca e ciudat? nu ca e ciudat ca toti tac? O clipa bizara in care 7 persoane s-au pomenit intr-un fel de univers paralel in care si-au dat seama ca n-au ce-si spune. oare cum…oare de ce?…oare pentru ca au realizat subit ca intrebarea…si..ce-ai mai facut…de data asta are un raspuns scurt si simplu…pai…nimic special….

avusesera intr-adevar cu totii tot felul de intamplari dragute, chiar interesante, genaratoare de interminabile discutii, incarcate cu semne de exclamare multicolore vesele, triste si cu iz ironic…si totusi….fel de fel de ganduri au fost nevoite sa astepte…pitite undeva intre constient si subconstient ….si au tot asteptat…..au asteptat sa vina vorba sa le ia pe sus… si vorba n-a mai venit…

iar gandurile s-au asezat cuminti in diferite colturi ale mintii….

si au tacut…

Sau in apa…mi-e totuna…

gata..fac public…vreau de 1 mai in vama…da stiu…nu-mi sariti in cap..stiu foarte bine ca vama nu mai e ceea ce era o data…si ca se aduna o gramada de cocalari …si ca e mic si inghesuit…si poate chiar scump….etc….dar eu tot vreau acolo…chiar daca de fiecare data am plecat injurand….ma leaga ceva de locul asta…nu as putea spune ce…insa sunt sigura ca e acolo un ceva undeva pitit intr-un colt de suflet si se activeaza o data cu venirea lunii mai….si apoi dispare subit…

pur si simplu ma leaga prea multe amintiri…prea multe beri si tigari stinse-n nisip….prea multe valuri la care ma uitam cu nostalgie….inimi pulsand pe ritmuri de rock….libertate…o libertate personala a sinelui care nu are prea mare legatura cu ceea ce e in jur…e doar un feeling…un feeling pe care il iubesc…si nu o sa renunt la el…nu anul asta cel putin….

so….care merge?

Vezi ca…

„Vezi ca ai ceva la gura…firmituri sau nu stiu ce….”

dai cu mana..

te stergi si te uiti pe buricul degetelor…si ce vezi…niste bucatele mici albe…te uiti si mai atent…ce-o fi? te intrebi…… zahar sau paine…hmmm…

intre timp te uiti la cel care a avut bunavointa sa te anunte ca…”ai ceva”….dai din umeri a nepasare…ca si cum nu te-ar interesa nici cat negru sub unghie…dar nu!..te roade…te roade groaznic..incepi sa te intrebi ce ai mancat ..cand…si intr-un tarziu iti dai seama…la pranz…saratele..da!..te-a servit colega de birou…si acum e seara…doamne de cata vreme stai asa…ore bune…incepi sa te gandesti cu cine te-ai intalnit…pe unde-ai fost…ce locuri ai umblat…si pentru numele lui dumnezeu…de ce nu ti-a spus nimeni nimic pana acum???

De unde placerea asta a oameniilor pentru penibil? De ce patrunjelul intre dinti, firmiturile pe obraz, dunga de pix de pe nas, mucul (hi hi hi…nu cred ca am mai scris vreodata cuvantul asta) dintr-o nara etc…creeaza atata placere celor din jur….rar se gaseste unul mai bun samaritean asa care sa renunte la satisfactia proprie de a te vedea intr-o postura absolut jenibila si sa-ti dea vestea ca „ai ceva”.

Partea amuzanta este ca nimeni nu-ti spune nimic despre chestiile care pot fi indepartate atat de usor in schimb de cate ori nu ai auzit celebra replica: „Vezi ca ai un cos….”

Frate…stiu..crede-ma…am si eu oglinda acasa!